Familia Glazer ar putea rămâne la conducerea lui Manchester United, după ce a primit susținere din partea puternicului fond de investiții de peste Ocean, Elliott Investment.
Clanul american Glazer controlează gruparea de mare tradiție din Premier League încă din anul 2005.
Patronii americani au fost contestați vehement în cadrul unor proteste de amploare organizate de susținătorii lui United în ultimii ani și au decis să scoată la vânzarea clubul de pe Old Trafford pentru suma fabuloasă de 6 miliarde de euro.
Lucrurile ar putea lua însă o turnură neașteptată, conform celor de la ESPN.
Faimosul post TV de peste Ocean a anunțat că puternicul fond american Elliott Investment și-a exprimat interesul de a finanța Manchester United fără a prelua controlul grupării de tradiție din Premier League.
Elliott Investment are în administrare un portofoliu de 55 de miliarde de euro, ceea ce i-ar permite să finanțeze fără probleme un club de fotbal de talia lui United.
Fondul american este cunoscut pentru faptul că i-a oferit acces fără limite la resursele sale financiare fostului patron al lui AC Milan, chinezul Li Yonghong.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER